Recunosc, sunt gurmandă, îmi place să fac fotografii şi iubesc sentimentul pe care îl am când păşesc în interiorul unei biserici fortificate.Toate aceste trei pasiuni mi-a fost dat să le experimentez sâmbătă prin participarea la brunch-ul organizat în satul Movile din judeţul Sibiu. Evenimentul principal s-a desfăşurat în curtea casei parohiale evanghelice iar gazda acestuia a fost echipa asociației germane „Churchfortress e.V. Friends of 100-Bücheln”.
După un drum parcurs destul de greoi, din cauza unui convoi militar care avea aproape aceeaşi destinaţie ca şi noi, am ajuns la Movile.
Am ajuns chiar la timp pentru a auzi cuvântul de bun venit adresat de organizatori, programul zilei şi "istoria" evenimentelor de acest fel. Aşa am aflat că Branch-urile în Transilvania se organizează de 9 ani, din mai până în septembrie, în ultima zi de sâmbătă din lună.
Am intrat mai apoi în magia lucrurilor ce aveau să se întâmple. Voi lăsa fotografiile să "spună" ceea ce eu nu pot exprima atât de bine în cuvinte, intervenind doar acolo unde vreau să punctez câte ceva. :)
Ghidul nostru Sebastian F. Bethge, ne face turul Bisericii şi ne punctează cele mai importante momente din istoria acesteia, ce se împleteşte cu istoria saşilor de pe aceste meleaguri
Amintire cu haiduci, Odată am ucis o vrabie, Vremuri, O cană cu vin, Nok, nok, knocking heavens door şi alte câteva melodii au fost cântate mai întâi doar de menestrelii moderni, apoi acompaniaţi de noi, publicul încântat şi fascinat de momentul artistic
Fiind curioşi de unde vine numele satului, Movile, ne-am urcat în căruţe şi am pornit spre necunoscut .... pentru noi, spre cele 100 de movile, pentru localnici. Şi aşa a început partea de aventură a zilei!
Bătrânul cioban Zamfir cu câinii şi oile lui |
Va urma ... pe 27 august ne vedem la Cincu!