Se afișează postările cu eticheta TiMAF. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta TiMAF. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 februarie 2016

HAI LA JOC!- Muzica și dansul tradițional al românilor, maghiarilor și rromilor din Transilvania



Platforma Culturală TiMAF  prezintă ,,Hai la Joc! Muzica și dansul tradițional al românilor, maghiarilor și romilor din Transilvania.”, eveniment intercultural ce va avea loc sâmbătă, 27 februarie, de la ora 1900, pe scena Casei de Cultură a Studenților.
          
Tineri artiști români, maghiar și rromi, care se străduiesc să păstreze vii tradițiile culturale ale zonelor din care porvin, vor fi cei care, în cadrul evenimentului, vor susține momente artistice. Ansamblurile care vor încânta publicul cu repertoriul lor vor fi: Ansamblul folcloric studenţesc “Mărţişorul”, Orchestra Mini-Mărțișorul,  Ansamblul Ördögtérgye și Ansamblul Kelipo Romano Cojocna.
            
Una dintre activitățile proiectului „Platforma Culturală TiMAF” se referă la susținerea diversității și identității culturale ale minorităților locale, inclusiv comunitatea rromă.  Dialogul intercultural reprezintă unul dintre aspectele importante pentru conviețuirea într-un spațiu multietnic și îmbogățirea propriei identități culturale.
  
Evenimentul ,,Hai la Joc! Muzica și dansul traditional al românilor, maghiarilor și romilor din Transilvania.” urmărește să apropie mai mult aceste trei etnii în ceea ce privește activitățiile culturale.
Prin evenimentul „Hai la Joc! Muzica și dansul traditional al românilor, maghiarilor și romilor din Transilvania.”,   Platforma Culturală TiMAF își dorește să aducă  cele 3 comunități pe o singură scenă și un public reprezentativ din aceleași trei comunități.
______________________________________________________________________________

Platforma Culturală TiMAF este un proiect demarat de Asociația Student Plus ca subcomponentă a  Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania. Proiectul a primit finanțare nerambursabilă din Granturile SEE în cadrul programului PA17/RO13 „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul Patrimoniului Cultural European”. Proiectul este finanțat printr-un GRANT oferit de Norvegia, Islanda, Lichetenstein și Guvernul României. În ceea ce privește accesul la evenimente: toate acțiunile și evenimentele demarate vor fi cu intrare liberă pentru public. 
Comunicat de presă

sâmbătă, 13 februarie 2016

Despre cum a fost la Peer Gynt ROCKSTAR

Opera Națională Română Cluj-Napoca a fost vineri seară, gazda spectacolului muzical Peer Gynt ROCKSTAR. Premiera specatcolului s-a bucurat de o sală plină, iar adaptarea nonconformistă a regizorului Sorin Misirianțu, pentru piesa lui Henrik Ibsen, a adus ropote de aplauze pe tot parcursul evenimentului.
Peer Gynt ROCKSTAR, eveniment din cadrul proiectului ,,Platforma Culturală TiMAF” a prezentat printr-o viziune regizorală originală, fuziunea dintre muzica pop-rock, teatrul tradițional, literatură și dans.
Specacolul a început cu Sorin Misirianțu, în postura de regizor, care organizează un casting pentru drama Peer Gynt, la care, pe rând, dau audiții: trioul vocal feminin, 3 o'clock, Maria Alexievici, Vlad Morar, Adrian Balint și Dudu Isabel. Abia pe urmă, după ce regizorul și-a ales echipa și a distribuit rolurile, spectatorii au fost  introduși în povestea lui Peer Gynt.

 Drama lui Henrik Ibsen, Peer Gynt a fost reinterpretată într-un spectacol musical modern și interactiv, cu tentă umoristică. Spectatorii au putut asculta fragmente din Peer Gynt de Edvard Grieg combinate cu muzica pop-rock compusă special pentru acest spectacol.
Evenimentul Peer Gynt ROCKSTAR a fost pus în scenă de regizorul Sorin Misirianțu, care împreună cu Adrian Balint și Dudu Isabel au compus muzica pentru spectacol, aranjamentul orchestral al spectacolului fiind  realizat  de Daniel Patrick Cohen, iar coordonarea muzicală de dirijoarea Dalma Kovács.
Partitura muzicală a fost interpretată de formația Les Nuages, o formație unică, datorită combinației cvartetului de coarde cu percuție și voce, și  de către Renata Burcă și Dalma Kovacs, la pian.
______________________________________________________________________________

Platforma Culturală TiMAF este un proiect demarat de Asociația Student Plus ca subcomponentă a  Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania. Proiectul a primit finanțare nerambursabilă din Granturile SEE în cadrul programului PA17/RO13 „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul Patrimoniului Cultural European”. Proiectul este finanțat printr-un GRANT oferit de Norvegia, Islanda, Lichetenstein și Guvernul României. În ceea ce privește accesul la evenimente: toate acțiunile și evenimentele demarate vor fi cu intrare liberă pentru public. 

(Comunicat de presă TiMAF)









joi, 14 ianuarie 2016

UNTOLD Festival - Best Major European Festival în 2015

Ieri, în Olanda a avut loc ceremonia de decernare a premiilor European Festival Awards.

Patru mari evenimente desfăşurate anul trecul în Cluj Napoca au fost nominalizate la 4 categorii în cadrul Festivalului:
  • Electric Castle - categoria Best Medium Sized European Festival 
  • Untold Festival - categoria Best Major European Festival 
  • Jazz in the Park - categoria Best Small European Festival 
  • TiMAF - categoria Best Indoor European Festival 

Untold Festival care a fost nominalizat la doua categorii (Best Major Festival şi Best New Festival) a fost recompensat cu premiul la categoria Best Major Festival. Untold Festival a concurat sa cu alte 9 festivaluri, între care s-au aflat Sziget Festival sau Tomorrowland, la categoria la care a fost declarat câştigător.



Ceilalţi premianţi sunt:

Best Medium-Sized European Festival - Volt Festival - Ungaria
Best Small European Festival - Happiness Festival - Germania
Best New European Festival - Lollapalooza Berlin - Germania
Best European Festival Line-Up - Sziget Festival - Ungaria
Best Indoor Festival - Les Transardentes - Belgia
Artist’s Favourite European Festival - Rock Werchter - Belgia
Best Newcomer - Hozier
Best Headliner - The Prodigy
Festival Anthem of the Year - Major Lazer - Lean On
Green Operations Award - Tollwood Festival - Germania
Yes Group Health & Safety Innovation - Das Fest - Germania
Promoter Of The Year - Hörstmann Unternehmensgruppe - Germania
Coveted award for Excellence & Passion - Chris Kemp
Yourope Lifetime Achievement Award - Jean-Louis Brossard and Béatrice Macé - Franţa

European Festival Awards este la cea de-a 7-a ediţie.

Procedura de evaluare a nominalizărilor include şi votul acordat de public. Anul acesta au fost înregistrate peste 800.000 de voturi din 50 de ţări. Pe lângă votul publicului a contat şi părerea specialiştilor de la Artists’ Favourite Festival, Green Operations Award, Promoter Of The Year şi New Agent Of The Year.

luni, 7 decembrie 2015

Muzică, Dans, Culoare - RECONNECTING

Foto: Călin Ilea
Foto: Călin Ilea

Coregrafa clujeancă Alina Ciceo împreună cu trupa sa de dans Jump In au umplut la capacitate maximă sala cinematografului Florin Piersic cu ocazia evenimentului RECONNECTING ce a avut loc sâmbătă seara.
Spectacolul pus în scenă de aceştia a fost completat de ieşeanul Dan Băsu care a adăugat mişcărilor dansului dinamica luminior şi a sunetului. Muzica, dansul, luminile au creat un tot unitar care au electrizat la maxim audienţa.

"Spectacolul a transmis prin dans evoluția umană și impactul acesteia în relațiile interpersonale. RECONNECTING a reprezentat o fuziune dintre dans şi New Media: o îmbinare dintre dans, muzică și proiecții unite de același mesaj – reconectarea cu sinele și în același timp o reconectare cu cei din jur. 
Întreg conceptul spectacolului s-a bazat pe o trecere treptată de la nenatural la natural, de la disconfort la confort, de la inumat la uman, de la întuneric la lumină. Momentele artistice și mesajul transmis prin intermediul dansului au fost susținute de proiecțiile de pe scenă. Proiecții care inițial au introdus spectatorii în spații închise, lipsite de umanitate, spații materiale, iar treptat s-a făcut trecerea spre spații deschise, umane, spații care transmiteau senzația de confort, de împlinire. Toate aceste elemente au alese pentru a evidenția aspectele negative pe care societatea actuală ni le conferă. Aspecte care pot fi diminuate sau evitate printr-o reconectare cu noi înșine, dar și cu cei din jur." se arată în comunicatul de presă transmis de organizatori.

Echipa TiMAF are un mesaj pentru toţi cei care au văzut spectacolul dar mai ales pentru cei care nu au reuşit să intre în sală:

„Echipa TiMAF mulțumește pentru participare tuturor spectatorilor de la evenimentul RECONNECTING. Numărul mare de persoane care au participat aseară la acest eveniment reprezintă o satisfacție enormă pentru noi. În același timp,  datorăm scuze persoanelor care și-au dorit să participe la eveniment, însă din cauza locurilor limitate nu au reușit să ia parte la spectacol. În urma evenimentului de aseară și a numărului mare de persoane, care din păcate, nu au putut să participe la eveniment, TiMAF ia în calcul organizarea unui al doilea spectacol în anul 2016.
Mulțumim frumos!”

Platforma Culturală TiMAF este un proiect demarat de Asociația Student Plus ca subcomponentă a Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania. Proiectul a primit finanțare nerambursabilă din Granturile SEE în cadrul programului PA17/RO13 „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul Patrimoniului Cultural European”.. Proiectul este finanțat printr-un GRANT oferit de Norvegia, Islanda, Lichetenstein și Guvernul României.


joi, 26 noiembrie 2015

RECONNECTING - spectacol de dans contemporan cu proiecții la cinema "Florin Piersic"

Platforma Culturală TiMAF prezintă evenimentul RECONNECTING, un spectacol de dans care va avea loc sâmbătă, 5 decembrie, ora 20.00 la cinema „Florin Piersic”
Clujenilor li se pregătește un spectacol de dans contemporan cu proiecții, care aduce în prim plan evoluția individului în societate și în același timp natura relațiilor umane. Un eveniment unic în Cluj-Napoca care care va îmbina într-un mod perfect măiestria dansului cu jocurile de lumini și efectele vizuale inedite.
RECONNECTING transmite prin dans evoluția umană și impactul acesteia în relațiile interpersonale, lucru care nu de puține ori duce la dezumanizarea individului. O fuziune dintre dans si New Media ce vizează combinarea noilor tehnologii cu dansul contemporan într-un format care încurajează experimentul, transferul de cunoştinţe şi creație.
Spectatorii vor avea parte de momente care marchează evoluția socială a individului, lupta continuă cu diferite caractere intâlnite de-a lungul vieții, dragostea, dar și momentele de cumpănă din viața unei persoane, precum lupta cu sinele și autoanaliza. Efectul acestor momente speciale de dans va fi amplificat de proiecțiile video, jocurile de lumini și o coloană sonoră aleasă special pentru acest eveniment.
Dansul este considerat a fi una dintre cele mai vechi forme de manifestare artistică și în același timp este un mod de exprimare. Prin intermediul dansului dorim să transmitem un mesaj societății actuale și să evidențiem anumite aspecte ale societății actuale, care de cele mai multe ori ne afectează interacțiune cu ceilalți.
„Suntem înconjuraţi de şabloane sociale şi de un cerc vicios al obişnuinţelor. Purtăm din inerţie măști și roluri sociale pentru o afirmare individuală și personală fără să ne dăm seama că nu mai suntem sinceri și deschiși față de cei dragi. Societatea modernă ne face să ne simțim tot mai puțin culpabili pentru acțiunile noastre, dar ne induce tot mai mult sentimentul de mediocritate. Aceste fenomene au ca efect menținerea relațiilor de tip dominant, amplifică comparațiile cu un model, limitând astfel capacitățile proprii, creând dependențe, lipsa de iubire și ncrederea în sine, violența sau reacții agresive. Fie că se desfășoară individual sau în grup, munca cu propria persoană are ca rezultat îmbunătățirea comunicării cu ceilalți”, declară Alina Ciceo, coregraf.
 ****

Intrarea la eveniment este gratuită. 

marți, 3 noiembrie 2015

Mulţumesc Octombrie!

A fost cea mai animată lună Octombrie din ultimii ani! Am avut parte de multe momente care mi-au încântat sufletul şi care s-au transformat în amintiri pentru anii ce vor veni. Pe lângă familia caldă şi iubitoare ce o am lângă mine, la încântarea acestei luni au contribuit şi evenimentele la care am participat, care parcă pe placul meu au fost orânduite. Am avut parte de Comedy Cluj, de TiMAF, de show RETRO dar şi de teatru în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, de film românesc, de Joe Satriani. Am avut parte de reîntâlniri frumoase, de prieteni noi, de soare dar şi de ploaie, de ciocolata calda, cafea sau ceai savurate pe îndelete în cele mai primitoare locuri din oraş. Am avut parte de tot ce mi-am dorit! Ah, am uitat cel mai important moment: am împlinit 41 de ani! :) Mulţumesc Octombrie!


duminică, 1 noiembrie 2015

TiMAF a animat Clujul timp de o lună

Aflat la ediţia cu numărul 5, Transylvania International Music and Art Festival a adus clujenilor o lună Octombrie plină de numeroase manifestări artistice, cele mai multe fiind din sfera spectacolului, fie că a fost vorba de muzică, teatru sau dans. Într-un oraş "aglomerat" de festivaluri specifice, de film, fotografie, stand-up, muzică, teatru sau publicitate, TiMAF şi-a propus să împletească mai multe arte, să le facă mai digerabile şi să le aducă mai aproape de clujeni, adresându-se atât publicului consumator de evenimente culturale cât şi celui nespecializat.

Printre marile spectacole amintesc Lord of the Dance - Dangerous Game, Simfonia filmelor - All Time Favorites, Povestea Micului Pan, IMPROvSHOW, Teatru de Cafenea – Jurnalul lui Adam şi al Evei şi concertele susţinute de Lost Frequencies şi Aron Chupa. Pe lângă acestea au avut loc diferite manifestări grupate în 4 mari concepte: TiMAF Pop-Up Parties, TiMAF Workshops, TiMAF Expo, TiMAF Wekend Stories.

Pentru a marca începutul şi sfârşitul acestei luni, organizatorii TiMAF, au adus tinerilor clujeni 2 mari petreceri în Euphoria Music Hall, astfel în 1 octombrie Lost Frequencies a făcut un show exploziv  iar în 30 octombrie Aron Chupa a încheiat seria evenimentelor cu o prestaţie care a electrizat pur şi simplu atmosfera lansând astfel o provocare organizatorilor pentru ediţia următoare.

Meet Dorian Boguță @Concept Space

Cursuri de tango

IMPROvSHOW

 Lord of the Dance - Dangerous Game

Lost Frequencies @Euphoria Music Hall

Povestea Micului Pan

Meet Dana Rogoz @Concept Space

Simfonia Filmelor - All Time Favorites

Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TiMAF este unul dintre proiectele majore ale programului de interes naţional Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului, fiind un promotor al evenimentelor culturale. Născut din dorinţa de a aduce manifestări artistice în mijlocul oamenilor şi de a-i activa ca şi consumatori de cultură, TiMAF promovează o multitudine de exprimări artistice. TiMAF acoperă astfel arte ale spectacolului, arte plastice, arte decorative, literatură, acţiuni artistice interdisciplinare în cadrul unor evenimente de masă sau specializate, preponderente pentru un public larg, cu intentia de a-l familiariza cu variate domenii ale artei.

duminică, 11 octombrie 2015

Dans, muzică irlandeză, holograme: Dangerous Games

Michael Flatley a adus dansul irlandez în centrul atenției la nivel mondial în urmă cu mai bine de 21 de ani, pentru ca apoi în 1996 să creeze Lord of the Dance. De atunci, măiestria lui artistică și producțiile la scară mare au fascinat mai mult de 60 de milioane de spectatori din întreaga lume.

Aflat în turneu mondial, cel mai nou show produs de Michael Flatley – Dangerous Games, a ajuns sâmbătă seara şi la Cluj-Napoca. Lord of the Dance au revenit de această dată cu un spectacol care a păstrat poveştile originale, a luptei dintre bine şi rău şi povestea de dragoste, la care au fost adăugate elemente vizuale de excepţie. Pe lângă acestea, dansul roboţilor, costumele uimitoare, hologramele, noile elemente incendiare, pline de culoare precum şi prestaţia protagoniştilor au făcut ca publicul prezent în Sala Polivalentă să izbucnească în ropote de aplauze, uneori chiar înainte de a se încheia un munăr, culminând cu zecile de minute de aplauze de la finalul spectacolului.

Într-un final pot spune că producţia, chiar daca a durat mai puţin decât m-am aşteptat, m-a captivat fiindu-mi tot mereu solicitată atenţia atât de dansatori cât şi de fundalul dinamic care a completat dansul şi muzica.




Evenimentul „Lord of the Dance – Dangeorus Games” a fost organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca cu sprijinul echipei TiMAF şi reprezintă un punct de referinţă în programul cultural şi de divertisment pregătit în cadrul Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului pentru această toamnă.

Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TiMAF este unul dintre proiectele majore ale programului de interes naţional Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului, fiind un promotor al evenimentelor culturale.

joi, 8 octombrie 2015

Maeştrii dansului vin sâmbătă la Sala Polivalentă

TiMAF - Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania aduce la Cluj cel mai nou show produs de Michael Flatley. Numele său şi brandul “Lord of the Dance” au devenit sinonime cu măiestriea dansului şi cu producţiile la scară mare, care au hipnotizat publicul din întreaga lume. Trupa se află în turneu mondial cu spectacolul Dangerous Games” care a avut debutul la celebrul teatru londonez, London Palladium.
Acest „show time extravaganza”, cum a fost numit de jurnaliştii de la Los Angeles Times, va încânta publicul clujean cu elemente spectaculoase de coregrafie şi cu momente artistice de excepţie. Proiecţiile holografice 3D, un sistem ce combină iluziile optice cu tehnologiile de ultim moment, vor crea efecte vizuale tri-dimensionale, oferind spectatorilor o experiență unică. Lupta dintre Bine şi Rău este mai acerbă ca niciodată, publicul va fi pentru zeci de minute parte a unei lumi mitice în care lupta dintre personajele pozitive şi spiritele rele se va face pe aceeaşi scenă.

Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă Cluj-Napoca, sâmbătă, 10 octombrie începând cu ora 20.00. Intrarea se va putea face începând cu ora 19.00
Biletele pentru eveniment se mai pot achiziţiona de pe site-urile: bilete.ro şi eventim.ro, dar şi de la partenerii TiMAF.

Evenimentul „Lord of the Dance – Dangeorus Games” este organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca cu sprijinul echipei TiMAF şi reprezintă un punct de referinţă în programul cultural şi de divertisment pregătit în cadrul Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului pentru această toamnă.
Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TiMAF este unul dintre proiectele majore ale programului de interes naţional Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului, fiind un promotor al evenimentelor culturale.