luni, 14 noiembrie 2016

Zilele Filmului LUX revin la Cluj

Parlamentul European consideră că cinematografia, un mediu cultural de masă, poate fi un vehicul ideal pentru dezbatere și reflecție asupra Europei și a viitorului acesteia. În anul 2007 a iniţiat un program, LUX Film Days, şi a creat astfel, un spaţiu de dezbatere asupra problemelor sociale şi politice contemporane, prin intermediul filmului. O altă latură a proiectului o constituie facilitarea distribuţiei şi a promovării filmului european, ajutând astfel industria cinematografică din ţările europene care se confruntă cu dificultăţi economice care sunt agravate de barierele lingvistice. În acest sens, în fiecare an, prin intermediul LUX Film Days sunt alese 3 dintre filmele cu cel mai puternic mesaj social. Acestora li se acordă titlul LUX Film Prize apoi sunt traduse în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene după care sunt distrubuite în cinematografe.

Zilele Filmului LUX este un eveniment ajuns la a cincea ediţie în ţara noastră şi se va desfăşura în intervalul 14-16 noiembrie la Cinema Victoria după următorul program:

Luni, 14 noiembrie 
20.00 Proiecție film Ma vie de Courgette (Viața mea de Dovlecel), regia Claude Barras, producție Elveția-Franța (66 min.) 
Este un film de animaţie (o premieră în acest sens printre finalistele LUX) care descrie realitatea dură dintr-un orfelinat cu un umor delicat şi stângaci.

Marți, 15 noiembrie 
20.30 Proiecție film À Peine J’ouvre les Yeux (Când am deschis ochii), regia Leyla Bouzid, producție Franța – Tunisia – Belgia - Emiratele Arabe Unite (102 min.) Filmul îi poartă pe spectatori peste Marea Mediterană, prezentând o tânără generaţie prinsă între disperare şi dragostea pentru propria ţară.
22.20 Dezbatere live cu regizoarea Leyla Bouzid (prin web streaming de la Bruxelles), cu o componentă interactivă pe Twitter 

Miercuri, 16 noiembrie 
19.30 Proiecție film Toni Erdmann, regia Maren Ade, producție Germania – Austria – Romania (162 min.)
Filmul este o tragi-comedie care analizează modul în care cultura corporatistă poate distruge relaţiile de familie, vieţile şi fericirea oamenilor şi adresează o întrebare profundă: cum putem să ne păstrăm umanitatea într-un climat economic dezumanizat?
22.15 Dezbatere Premiul LUX pentru film al Parlamentului European: Irina Nistor și invitații săi în dialog cu publicul – moderator Irina Margareta Nistor.


Cele trei filme sunt finaliste în cursa pentru Premiul LUX al Parlamentului European, ediția 2016. Câștigătorul va fi anunțat în data de 23 noiembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg. Mai multe informații se găsesc pe website-ul proiectului: www.luxprize.eu.


sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Trăiri de Octombrie


Zilele lui octombrie s-au scurs rând pe rând lăsând în urmă  multe amintiri frumoase, hrană pentru suflet pentru anii ce vor urma şi un parfum diafan de nostalgie. Chiar dacă vremea nu a fost generoasă şi am avut doar câteva zile cu soare, chiar dacă m-au încercat mai multe răceli din care ultima a evoluat până la antibiotice, luna octombrie a fost minunată. 

Octombrie pentru mine a însemnat muzică, concerte, film, teatru, Blues Festival, Astra Film Festival, Comedy Cluj, prima cană cu vin fiert din sezonul toamnă-iarnă, ploaie, multă ploaie, Faust, vânt, raze de soare, oameni noi, cărţi, Cristi Puiu, poveşti, locuri noi, situaţii inedite, Ofelia Popii, cea mai frumoasă stradă din Sibiu, Walk of fame, melci, Fechetău, toate acestea îmbrăcate într-un amestec de sentimente şi trăiri.

Fără să fac vreo ierarhie o să iau pe rând momentele lunii şi voi face o retrospectivă a acestora:



De departe cel mai emoţionant moment a fost revederea cu Mihai care a exclamat îmbrăţişându-mă: "În sfârşit, după 10 zile!"

Mulţumesc Octombrie, ne vedem anul viitor!


Astra Film Festival - 7 zile de călătorie virtuală în jurul lumii


Timp de o săptămână, datorită Astra Film Festival, am avut ocazia să fac să o călătorie virtuală prin toată lumea, să cunosc mai îndeaproape bucuriile, grijile, provocările cu care se confruntă umanitatea în ansamblul ei, grupuri de oameni sau indivizi. Documentare cu teme diverse care au surprins deopotrivă frumuseţea şi urâţenia acestei lumi, disperarea şi speranţa, m-au bucurat şi m-au revoltat, m-au provocat să privesc altfel lumea, oamenii din jurul meu.

Cum sa nu fiu impresionată de Sonita, fata afgană care prin muzica rapp, încălcând una din legile Iranului (ţara unde locuia la momentul respectiv) conform căreia femeilor le este interzis să cânte în public, se revoltă împotriva căsătoriilor forţate, aranjate pe bani, între fete tinere şi bărbaţi mult mai în vârstă decât ele. Lupta dusă de această adolescentă s-a concretizat în câteva melodii rapp cu mesaj. Versurile şi videoclipului piesei "Bride for Sale" au avut un succes enorm. Acum Sonita trăieşte în SUA, compune piese cu mesaj social şi este un militant activ pentru drepturile şi libertăţile femeilor.

Un alt moment remarcabil a fost ziua dedicată armânilor care a constat în prezentarea a trei documentare şi a unui concert de muzică armânească susţinut de Mara & Band. Primul documentar a început cu primele imagini filmate ale fraţilor Manakia acum mai bine de 100 de ani şi a avut pe coloana sonoră una din piesele pe care am avut plăcerea de a le asculta live în concertul de la finalul zilei. Am simţit atunci că am participat la crearea unei legături peste timp, prin descoperirea unei lumi vechi, care se stinge încet dar a căror oameni indiferent de meleagurile unde trăiesc nu îşi uită identitatea şi împărtăşesc acelaşi nume şi aceeaşi limbă: armâna.

Din sfera Oscarului, pentru că la fel ca orice Festival care se respectă a avut şi invitaţi de Oscar, am revăzut cu plăcere filmul lui Cristi Puiu, Sieranevada, propunerea României pentru Cel mai bun film străin.
Am avut, mai apoi, ocazia unei întâlniri, via Skype, cu Frederick Wiseman, cineastul care va primi un premiu onorific din partea Academiei Americane de Film, pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale. Înaintea acestei întâlniri am intrat în culisele spectacolului Desirs al coregrafului francez Philippe Decoufle montat în celebrul cabaret parizian Crazy Horse.
M-am umplut de speranţă şi m-am încărcat cu energie urmărind viaţa pe insula Lampedusa văzută prin ochii unui puşti de 12 în documentarul Fuocoammare/Fire at sea al regizorului Gianfranco Rosi, propunerea Italiei la Oscar.

Am răsfoit file de istorie românească din vremea comunistă prin vizionarea celor două documentare din cadrul secţiunii Destine Comuniste. Am aflat poveşti şi mărturii autentice care nu se regăsesc în manualele de istorie, în documentarul lui Dragoş Zămosteanu, Ţine doamne partizanii până vin americanii. Inspiraţia regizorului a venit de la fotografia Aristinei Pop-Săileanu aflată pe panoul foştilor deţinuţi politici de la Sighet, după cum a mărturisit acesta. Istoria personală a Aristinei Pop-Săileanu se întrepătrunde cu istoria grupurilor de partizani din Munţii Ţibleş.
Urmărind documentarul lui Radu Gabrea am cunoscut o parte din viaţa şi personalitatea Anei Pauker supranumită şi Împărăteasa Roşie. Prin intermediul documentelor şi imaginilor de arhivă, dar şi prin discuţii cu istorici care au studiat personajul Ana Pauker, regizorul a încercat să reconstruiască imaginea acesteia în România stalinistă.

Un moment aparte, mult discutat în Festival a fost seara când pe scena Sălii Thalia au răsunat acorduri de manele într-un concert susţinut de Kana Jambe, trupa coordonată de Dan Bursuc. Concertul a prefaţat proiecţia documentarului lui Liviu Tipuriţă - The New Gypsy Kings care surprinde trecerea de la muzica lăutărească la manele, evoluţia "de la căruţe la Ferrari, de la corturi la palate", după cum afirma Adrian Minune, unul dintre protagonişti. Fenomenul manea a luat amploare după revoluţie, în principal în rândul grupurilor sociale marginale, în comunităţile de rromi. Palate cu interioare somptuoase lângă cocioabe, maşini scumpe pe uliţe prăfuite sau desfundate, copii mulţi, petreceri de un fast kitschos, banii şi muzica fac parte din viaţa unei minorităţi etnice pentru care "muzica este paşaportul pentru bogăţie". Documentarul a fost realizat pentru canalul englez BBC2.

O altă secţiune incitantă din cadrul căreia am văzut toate cele 3 filme programate a fost Islamul radical la el acasă. Am avut ocazia să îmi clarific unele aspecte asupra cauzelor, mecanismelor interioare şi urmările extremismului religios. 
În Among the Belivers regizorii Hemal Trivedi, Mohammed Ali Naqvi ne introduc într-unul din centrele de învăţare a radicaliştilor islamici: Moscheea Roşie din Islamabad. Imaginile cu  băieţi de 10-11 ani care spun că îşi doresc să devină mujahedini (războinici jihadişti), disperarea lor când nu reuşesc să recite pe de rost versete din Coran în timpul examenelor, dealtfel singurele pe care le susţin în cadrul şcolii, o să îmi rămână în minte poate pentru totdeauna şi de câte ori voi mai auzi de câte un atentat, pe ei îi voi revedea cu ochii minţii.
În documentarul The empty room, regia Jasna Krajinovic, urmările radicalizării islamului ne aduc în Europa unde multe familii musulmane din Belgia se confruntă cu o mare dramă: tineri aflaţi în momente sensibile ale vieţii lor pleacă în Siria pentru a se alătura jihadului.
Despre Sonita, regia Rokhsareh Ghaem Maghami am scris mai sus. A fost, de departe, povestea care m-a emoţionat cel mai mult.

După ce am văzut Facebookistan, regia Jakob Gottschau, mă gândesc de două ori înainte de a mai posta ceva pe contul meu de facebook. Fără să cad în plasa unei teorii a cospiraţiei nu pot să nu mă întreb cine este în spatele lui Mark Zuckerberg şi care este scopul creării şi gestionării celei mai mari baze de date din lume în care se regăsesc informaţii personale, intime despre 1,4 miliarde de oameni, utilizatori facebook.
Iar despre darknet am tot auzit, ce-i drept mai mult în filme şi mereu l-am asociat cu ceva ... "dark". Documentarul Down the Deep, Dark Web, regia Duki Dror şi Tzachi Schiff, prezintă în mod obiectiv cele două laturi ale reţelei: partea cu adevărat întunecată unde se tranzacţionează absolut tot ce este ilegal, droguri, arme, pornografia infantilă, oameni, servicii de crime la comanda etc dar şi latura "bright" care este gestionată de un grup de persoane care luptă pentru confidenţialitate şi anonimitate.

Dintre filmele premiate am văzut Changa revisited (regia Leonard Kamerling și Peter Biella) - Premiul pentru cel mai bun documentar internațional şi A Mere Breath/Doar o răsuflare (regia Monica Lăzurean-Gorgan) – Premiul pentru cel mai bun documentar românesc.
Peter Biella se întoarce după 30 de ani într-o comunitate din Tanzania. Această revenire constituie baza unui documentar care urmărește dinamica trecut-prezent a comunității de Ilparakuyo Maasai. Motivaţia juriului pentru desemnarea lui ca cel mai bun documentar internaţional a fost: "Ne-a câștigat aprecierea un film care descoperă universalul într-un colț anume din lumea largă, un film ce conectează trecutul de prezent și privește provocator înspre viitor."

Cel mai bun documentar românesc desemnat de juriu, Doar o răsuflare, urmăreşte timp de 7 ani relaţia dintre membrii unei familii din Copşa Mică şi evoluţia ei. "În final, trăim tragedia unui bărbat care abandonează soarta familiei sale în mâinile Celui de sus, sufocându-i aproape pe cei din jurul său." (motivaţia juriului)

Care sunt ceilalţi câştigători puteţi afla de aici.

Rămânând cu atât de multe informaţii noi despre lumea în care trăim nu pot să nu mă gândesc la plus valoarea care o aduce festivalul publicului "nespecializat", pe lângă contribuţia care o aduce industriei cinematografice internaţionale.


Comedy Cluj 2016

La ediţia din acest an nu am reuşit să văd foarte multe filme. Primul weekend de Comedy m-a prins la Sibiu, la Astra, apoi nu m-am organizat chiar cum aş fi vrut. Am izbutit totuşi să intru în atmosfera de festival şi să îmi fac o părere despre această ediţie. 

Cele mai senzitive experienţe din cadrul Festivalului le-am trăit în Sala Euphorion la cele trei piese de teatru la care am vrut neaparat să le văd: Orb de mină regizată de Bogdan Sărătean (Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu), Emancipare şi After Hour regizate de Radu Iacoban. Având locuri în primul rând am reuşit să surprind aproape fiecare gest, sentiment, grimasă, trăire a personajelor care performau în faţa mea, parcă numai pentru mine.

Ca o paranteză a fost interesant să văd 2 actori la intervale de câteva zile în roluri, locuri si situaţii total diferite. Pe Ana Ularu, Cristina din Emancipare care a jucat la 2 paşi de mine pe scena am revăzut-o pe marele ecran jucând în blockbuster-ul american Infernul, alături de Tom Hanks.
Pe Satan din Faust, actorul Cristian Stanca, l-am revăzut în piesa Orb de mină, prima oară la Sibiu, apoi la Cluj.

În ce priveşte filmele şi spectacolele pe care regret că le-am ratat, acestea sunt:
- Inimi cicatrizate, cel mai nou film al lui Radu Jude prezentat în avanpremieră în Cluj, pentru care mai am de aşteptat câteva săptămâni până a lansarea lui în cinematografe.
- Piesa de teatru Politik.On regizată de Radu Iacoban.
- Filmul Barakah se întâlnește cu Barakah / Barakah meets Barakah regia Mahmoud Sabbagh (Arabia Saudită). Filmul este propunerea Arabiei Saudite la Oscar pentru Cel mai bun film străin. La Comedy Cluj a primit trofeul pentru Cea mai bună regie.
- E Ok şi la 60 - one man show cu Răzvan Vasilescu, actorul căruia anul acesta i s-a decernat Premiul de excelenţă al Festivalului

Despre ce aş schimba eu la Festival îmi permit să spun doar că filmele premiate le-aş programa în ultima zi la ore diferite pentru ca cine le-a ratat sau nu a avut feeling în timpul festivalului să aibă ocazia să le vadă la final.

Poţi vedea care sunt câştigătorii ediţiei aici.



Faust - teatru într-o hală industrială

Faust - teatru într-o hală industrială - Fabrica de Cultură Sibiu. Nu ştiam la ce să mă aştept. Auzisem că e o punere în scenă a lui Faust după J. W. Goethe în viziunea regizorului Silviu Purcărete care trebuie văzută. Nu am aprofundat prea mult argumente sau convingeri. Mi-am luat bilet cu câteva săptămâni înainte de reprezentaţie şi apoi între două documentare, am fugit să văd Faust. Am avut cea mai extraordinară experienţă teatrală de până acum, unică, participativă. Am văzut şi simţit intensitatea jocului actorilor din stal şi din mijlocul lor. Ofelia Popii a făcut un rol de milioane. Micuţă şi firavă, cum pare, a umplut acea scenă imensă. Era omniprezentă, dispărea dintr-un loc şi fără să îmi dau seama cum, apărea în alt colţ al scenei. A fost o magie. Tandemul Ofelia Popii - Ilie Gheorghe, actorul care îl joacă pe Faust, căruia i se alătură ceilalţi zeci de actori, muzica live, decorul, luminile, costumele, jocul scenic, totul a concurat la crearea unui spectacol omogen care se joacă de 10 ani cu casa închisă şi care este cerut în străinătate la marile festivaluri de teatru.

Vă recomand tuturor să mergeţi să-l vedeţi. Eu cu siguranţă o să merg să-l mai văd odată.



Cluj Blues Festival

Două zile în care am descoperit muzica blues live interpretată atât de trupe româneşti cât şi de invitaţi străini veniţi chiar din ţara de baştină a blues-ului, Statele Unite ale Americii. M-au cucerit irevocabil Sir Waldo Weathers cu al său Funk Circus care au urcat pe scenă în prima seară. După showul lui m-am gândit că seara următoare va fi un fel de pierdere de vreme, din moment dat ce l-am pus pe cea mai înaltă treaptă a muzicii blues, funk, soul, gândindu-mă şi la faptul că peste 15 ani a făcut parte din trupa lui James Brown. Basistul Andrew The Bullet şi saxofonista Monique au contribuit la crearea magiei serii prin intervenţiile muzicale solo excepţionale.

Dar mare surpriză am avut şi în a doua seară de festival când concertul serii a fost susţinut de Harriet Lewis și Gregor Hilden Band. Aceasta a electrizat sala cu melodiile interpretate, cu poveştile spuse şi cu prezenţa scenică. Printre altele am auzit pentru prima oară live gospel blues.

Călin Cyfer Trio și Florin Giuglea Group au fost numele românești care au deschis cele 2 seri de festival.

La finalul a 2 zile de concert am concluzionat: voi adăuga noi genuri muzicale în playlist şi americanii ştiu să facă show!




vineri, 4 noiembrie 2016

Florence, soprana fără voce în avanpremieră specială la Cinemateca TIFF


Cinemateca TIFF revine pe 4 noiembrie, la Cinema Victoria din Cluj, cu o avanpremieră specială: Florence, în regia lui renumitului cineast britanic Stephen Frears. Avându-i pe Meryl Streep şi Hugh Grant în rolurile principale, Florence prezintă incredibila poveste – inspirată din realitate - a unei excentrice moștenitoare americane al cărei scop în viață este acela de a deveni o soprană celebră. Proiecția este programată la ora 20.00, iar biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate de la casieria cinematografului Victoria.


Florence redeschide sezonul proiecțiilor din cadrul Cinematecii TIFF, proiect gândit ca o continuare a Festivalului Internațional de Film Transilvania pe parcursul anului. Publicul clujean va putea viziona filme care au făcut istorie în cinematografie, producții independente premiate în festivaluri, retrospective ale unor autori importanți, dar și filme noi, în avanpremieră în România. Surprizele din programul Cinematecii până la finalul anului vor fi anunțate în perioada următoare.

Cinemateca TIFF își propune să contribuie la formarea unui public educat, angrenând spectatorii în experiențe cinematografice de calitate. Clujenii vor putea interacționa cu cei direct implicați în realizarea unor dintre filme, în sesiuni de Q&A. Totodată, unele producții vor fi introduse sau dezbătute de critici și personalități din lumea filmului, în discuții care vor plasa subiectele și filmele în sine într-un context mai larg.

***
Cinemateca TIFF este un proiect inițiat de Asociația Film și Cultură Urbană (AFCU), în parteneriat cu Asociația Victoria Film și Casa TIFF.