duminică, 25 octombrie 2015

Ultima zi de Comedy Cluj Ediţia 7

După un maraton de aproape 200 de filme, piese de teatru, workshop-uri, proiecţii speciale, ediţia din acest an a Comedy Cluj a ajuns la ultima zi de proiecţii. Aseară au fost desemnaţi câştigătorii, în cadrul Galei de premiere care a avut loc la Cinema Florin Piersic. Dacă nu aţi reuşit să vizionaţi filmele câştigătoare ale trofeelor Cel mai bun film şi Premiul publicului mai aveţi o şansă.

La Cinema City începând cu ora 20.00 va rula filmul Obywatel/Cetățeanul, al regizorului polonez Jerzy Stuhr, care a câștigat trofeele Cel mai bun film și Cel mai bun scenariu. Pelicula spune povestea lui Jan Bratek, care, în urma unui accident, intră în comă și ajunge să își retrăiască cei 60 de ani de viață în contextul istoric al Poloniei de după război. Regizorul Jerzy Stuhr, care interpretează de altfel și rolul principal din film, a declarat că a ’’lucrat trei ani la acest film și mă bucur să văd că un film care este important, în primul rând, pentru generația mea, a fost foarte bine primit atât de public, cât și de juriu’’.

La Cinema Florin Piersic va rula, începând cu ora 20.30 filmul regizat de Florian Mischa Böder, Die Einsmakeit des Killers vor dem Schuss/Singurătatea unui asasin înainte să tragă. Acesta a primit Premiul Publicului. Filmul spune povestea unuia dintre cei mai bine pregătiți asasini ai unui grup armat secret din EU care nu a primit nicio misiune în opt ani până când, într-o zi, sună telefonul. Așa începe o poveste plină de suspans, umor și întâmplări neașteptate ce fac deliciul publicului în această comedie.

Singurătatea unui asasin înainte să tragă

Cetățeanul

Comedy Cluj este un eveniment inclus în programul “Cluj-Napoca 2015 - Capitală Europeană a Tineretului“.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu