joi, 26 noiembrie 2015

RECONNECTING - spectacol de dans contemporan cu proiecții la cinema "Florin Piersic"

Platforma Culturală TiMAF prezintă evenimentul RECONNECTING, un spectacol de dans care va avea loc sâmbătă, 5 decembrie, ora 20.00 la cinema „Florin Piersic”
Clujenilor li se pregătește un spectacol de dans contemporan cu proiecții, care aduce în prim plan evoluția individului în societate și în același timp natura relațiilor umane. Un eveniment unic în Cluj-Napoca care care va îmbina într-un mod perfect măiestria dansului cu jocurile de lumini și efectele vizuale inedite.
RECONNECTING transmite prin dans evoluția umană și impactul acesteia în relațiile interpersonale, lucru care nu de puține ori duce la dezumanizarea individului. O fuziune dintre dans si New Media ce vizează combinarea noilor tehnologii cu dansul contemporan într-un format care încurajează experimentul, transferul de cunoştinţe şi creație.
Spectatorii vor avea parte de momente care marchează evoluția socială a individului, lupta continuă cu diferite caractere intâlnite de-a lungul vieții, dragostea, dar și momentele de cumpănă din viața unei persoane, precum lupta cu sinele și autoanaliza. Efectul acestor momente speciale de dans va fi amplificat de proiecțiile video, jocurile de lumini și o coloană sonoră aleasă special pentru acest eveniment.
Dansul este considerat a fi una dintre cele mai vechi forme de manifestare artistică și în același timp este un mod de exprimare. Prin intermediul dansului dorim să transmitem un mesaj societății actuale și să evidențiem anumite aspecte ale societății actuale, care de cele mai multe ori ne afectează interacțiune cu ceilalți.
„Suntem înconjuraţi de şabloane sociale şi de un cerc vicios al obişnuinţelor. Purtăm din inerţie măști și roluri sociale pentru o afirmare individuală și personală fără să ne dăm seama că nu mai suntem sinceri și deschiși față de cei dragi. Societatea modernă ne face să ne simțim tot mai puțin culpabili pentru acțiunile noastre, dar ne induce tot mai mult sentimentul de mediocritate. Aceste fenomene au ca efect menținerea relațiilor de tip dominant, amplifică comparațiile cu un model, limitând astfel capacitățile proprii, creând dependențe, lipsa de iubire și ncrederea în sine, violența sau reacții agresive. Fie că se desfășoară individual sau în grup, munca cu propria persoană are ca rezultat îmbunătățirea comunicării cu ceilalți”, declară Alina Ciceo, coregraf.
 ****

Intrarea la eveniment este gratuită. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu