Nana, No Mercy, Dr Alban şi Mr. President au făcu show la conferinţa de presă premergătoare spectacolului din această seară (17 iunie).
Cei 4 au fost extrem de relaxaţi şi au discutat cu jurnaliştii prezenţi despre fotbal, muzica anilor '90, muzica zilelor noastre şi fetele frumoase din România.
Cu toţii au fost de acord că muzica anilor '90 este mult mai expresivă, lirică şi exuberantă decât muzica ce se face azi, acesta fiind şi motivul pentru care, cred ei, că muzica lor este de succes şi adună public numeros la fiecare spectacol.
We Love Retro este la cea de-a treia ediţie, iar anul acesta, pentru prima oară s-a "testat" şi seara We Love Rock (vineri seara) pe parcursul căreia au susţinut concerte Semnal M, Smokie şi Bonnie Tyler. Organizatorii, prin vocea lui Iancu Şerbănescu, prezent la conferinţa de presă, s-au arătat extrem de mulţumiţi şi încântaţi de reacţia publicului de aseară şi consideră, cel puţin până în acest moment, că întreg evenimentul este de un real succes. "Am fost plăcut surprins de atmosfera de aseară. Oamenii s-au simţit bine, s-au distrat" a subliniat acesta.
Mai multe nu am ce să vă spun decât că eu am fost extrem de încântată de această discuţie din miezul zilei şi abia aştept show-ul de diseară! Pe lângă No Mercy, Dr Alban şi Mr. President va mai susţine un concert şi E-Type, iar poate că Nana (artistul care nu apare pe afiş) ne pregăteşte o surpriză.
Un festival care a crescut de la an la an, Transylvania Music Event este unul din cele 10 evenimente prioritare ale municipiului Cluj-Napoca și susține candidatura orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, după succesul campaniei pentru titlul de Capitală a Tineretului în 2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu