Se afișează postările cu eticheta LUX Film Prize. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta LUX Film Prize. Afișați toate postările

luni, 14 noiembrie 2016

Zilele Filmului LUX revin la Cluj

Parlamentul European consideră că cinematografia, un mediu cultural de masă, poate fi un vehicul ideal pentru dezbatere și reflecție asupra Europei și a viitorului acesteia. În anul 2007 a iniţiat un program, LUX Film Days, şi a creat astfel, un spaţiu de dezbatere asupra problemelor sociale şi politice contemporane, prin intermediul filmului. O altă latură a proiectului o constituie facilitarea distribuţiei şi a promovării filmului european, ajutând astfel industria cinematografică din ţările europene care se confruntă cu dificultăţi economice care sunt agravate de barierele lingvistice. În acest sens, în fiecare an, prin intermediul LUX Film Days sunt alese 3 dintre filmele cu cel mai puternic mesaj social. Acestora li se acordă titlul LUX Film Prize apoi sunt traduse în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene după care sunt distrubuite în cinematografe.

Zilele Filmului LUX este un eveniment ajuns la a cincea ediţie în ţara noastră şi se va desfăşura în intervalul 14-16 noiembrie la Cinema Victoria după următorul program:

Luni, 14 noiembrie 
20.00 Proiecție film Ma vie de Courgette (Viața mea de Dovlecel), regia Claude Barras, producție Elveția-Franța (66 min.) 
Este un film de animaţie (o premieră în acest sens printre finalistele LUX) care descrie realitatea dură dintr-un orfelinat cu un umor delicat şi stângaci.

Marți, 15 noiembrie 
20.30 Proiecție film À Peine J’ouvre les Yeux (Când am deschis ochii), regia Leyla Bouzid, producție Franța – Tunisia – Belgia - Emiratele Arabe Unite (102 min.) Filmul îi poartă pe spectatori peste Marea Mediterană, prezentând o tânără generaţie prinsă între disperare şi dragostea pentru propria ţară.
22.20 Dezbatere live cu regizoarea Leyla Bouzid (prin web streaming de la Bruxelles), cu o componentă interactivă pe Twitter 

Miercuri, 16 noiembrie 
19.30 Proiecție film Toni Erdmann, regia Maren Ade, producție Germania – Austria – Romania (162 min.)
Filmul este o tragi-comedie care analizează modul în care cultura corporatistă poate distruge relaţiile de familie, vieţile şi fericirea oamenilor şi adresează o întrebare profundă: cum putem să ne păstrăm umanitatea într-un climat economic dezumanizat?
22.15 Dezbatere Premiul LUX pentru film al Parlamentului European: Irina Nistor și invitații săi în dialog cu publicul – moderator Irina Margareta Nistor.


Cele trei filme sunt finaliste în cursa pentru Premiul LUX al Parlamentului European, ediția 2016. Câștigătorul va fi anunțat în data de 23 noiembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg. Mai multe informații se găsesc pe website-ul proiectului: www.luxprize.eu.


duminică, 9 octombrie 2016

Mustang - LUX Film Prize 2015, proiecţie simultană la Cinema Victoria şi alte 29 de cinematografe din UE


Parlamentul European consideră că cinematografia, un mediu cultural de masă, poate fi un vehicul ideal pentru dezbatere și reflecție asupra Europei și a viitorului acesteia. În anul 2007 a iniţiat un program, LUX Film Days, şi a creat astfel, un spaţiu de dezbatere asupra problemelor sociale şi politice contemporane, prin intermediul filmului. O altă latură a proiectului o constituie facilitarea distribuţiei şi a promovării filmului european, ajutând astfel industria cinematografică din ţările europene care se confruntă cu dificultăţi economice care sunt agravate de barierele lingvistice. În acest sens, în fiecare an, prin intermediul LUX Film Days sunt alese 3 dintre filmele cu cel mai puternic mesaj social. Acestora li se acordă titlul LUX Film Prize apoi sunt traduse în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene după care sunt distrubuite în cinematografe.

Anul acesta cu ocazia a 10 ani de la lansarea programului, în data de 10.10, va avea loc o proiecţie simultană în 30 de cinematografe din 28 de ţări membre UE. În ţara nostră singurul cinematograf unde va avea loc proiecţia simultană este Cinema Victoria din Cluj-Napoca. 

Vă invit, deci, să participăm împreună, luni 10 octombrie, la proiecţia filmului Mustang regia Deniz Gamze Ergüven, la Cinema Victoria, de la ora 21.15.

Filmul este câştigătorul de anul trecut al LUX Film Prize, a fost propunerea Franței la Oscar în 2016 și a obținut până acum o nominalizare la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, Premiul Label Europa Cinemas, 2 nominalizări la Cannes precum și Premiul Publicului la Festivalul de Film de la Chicago.

Mustang ne prezintă cinci fete care trăiesc la o mie de kilometri de Istanbul, dar la un secol de orice noțiune a drepturilor femeilor. Cele cinci surori orfane sunt crescute de bunica, mătușa și un unchi, excesiv de conservatori, care transformă casa într-o închisoare. Treburile casnice înlocuiesc activitățile școlare și căsătoriile sunt aranjate. Fetele, conduse de dorința de libertate, răstoarnă limitele impuse de către familie. Aventurile lor sunt pline de umor, relevând unele tradiții mult prea învechite și dând naștere astfel unuia dintre cele mai bune filme feministe ale anului 2015. 

Imediat după film, la Cinema Galeries din Bruxelles se va desfășura o dezbatere, la care va participa Deniz Gamze Ergüven, regizoarea filmului și care va fi transmisă în direct via web streaming în toate cinematografele participante, inclusiv în Cinema Victoria. În plus, toți spectatorii din toate locațiile vor avea ocazia să contribuie la dezbatere via Twitter, de pe smartphone-urile și tabletele proprii.

Filmul care va primi anul aceata LUX Film Prize va fi anunţat la sfârşitul lunii noiembrie.