Câini/ Dogs, debutul
în lungmetraj al regizorului Bogdan
Mirică, va avea premiera mondială în selecția oficială Un Certain Regard a Festivalului
de la Cannes (11 – 22 mai). Secțiunea le este dedicată cineaștilor cu
viziuni și stiluri noi și încurajează creațiile îndrăznețe și originale. Filmul
intră și în competiția pentru Camera
d’Or, trofeul acordat celui mai bun debut din selecția oficială. Thriller-ul
cu Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu în rolurile principale va
ajunge pe marile ecrane din România în toamna acestui an, distribuit de
Transilvania Film.
Câini a intrat în
atenția selecționerilor de la Cannes încă din faza de proiect, fiind inclus în Atelierul
Cinéfondation în anul 2014. Programul aduce în atenția potențialilor
finanțațori și producători, în fiecare an, propuneri originale aflate în
stadiul de dezvoltare.
„Am mai fost de două ori la Cannes. O dată în 2007,
ca student, când am participat la un masterclass Martin Scorsese - care efectiv
m-a lovit în plex - și o dată acum doi ani, când am participat la Atelierul
Cinéfondation. Într-un fel, mă simt că prâslea din poveste, cel care reușește a
treia oară, deși Câini este
primul meu lungmetraj. Bineînțeles, sunt bucuros și onorat de această
selecție”, declară regizorul și scenaristul Bogdan Mirică.
Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu
Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea,
unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu
câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman
devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de
amenințare plutește în aer.
„Chiar și azi mai există locuri în România – zone
rurale, uitate de Dumnezeu – unde legea e doar un concept îndepărtat și
abstract. Ce funcționează cu adevărat e legea pe care și-o fac oamenii
care trăiesc acolo. Plasat într-un astfel de loc – în câmpiile nesfârșite ale
Dobrogei – filmul e un labirint moral și emoțional care pornește de la un
conflict vechi de când lumea: lupta cu aproapele”, spune Bogdan Mirică.
În roluri secundare apar actorii Teodor Corban, Raluca Aprodu și Costel
Cașcaval. Filmările au avut loc în vara anului 2015, în locații din Brăila,
Galați, Teleorman și Giurgiu. Bogdan Mirică semnează regia și scenariul, directorul
de imagine este Andrei Butică (Poziția
copilului, Umbre), iar scenografia îi aparține Augustinei Stanciu (Aferim!). În faza de proiect,
filmul a fost prezentat și la Angers Workshops, Torino Film Lab/ Script &
Pitch sau Les Arcs (Franța) și a câștigat Premiul ARTE la CineLink (Sarajevo).
Multi-premiat pentru scurtmetrajul Bora Bora (2011), scenarist și
co-regizor al serialului crime-thriller produs de HBO România - Umbre (2014), Bogdan Mirică a
studiat scenaristică la Universitatea Westminster și a semnat scenariul unor
filme și seriale marca MediaPRO. În 2013, a fost selecționat la Berlinale
Talent Campus, la Festivalul de la Berlin. A publicat o carte numită
„Bestseller” (2005), în colecția Râsul lumii de la Humanitas, a lucrat ca
director de creație la Graffiti BBDO și a scris pentru „Dilema”, „Observator
Cultural” și „Esquire”.
***
Câini este produs
de 42 Km Film (Marcela Ursu) și EZ Films (Elie Meirovitz), și co-produs de Argo
Film (Stephan Komandarev). Producția a fost realizată cu sprijinul Centrului
Național al Cinematografiei, Centre national du cinéma et de l’image animée din Franța, CNC Bulgaria, Canal +, Eurimages
și Fundația GAN.
Filmul va
fi distribuit în cinematografele din România de Transilvania Film.
(comunicat de presă Transilvania Film)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu