sâmbătă, 19 martie 2016

Absolut surprinzător - Ilegitim

Am citit câteva interviuri acordate de echipa filmului, în special de către regizorul Adrian Sitaru şi din aproape fiecare reieşea faptul că au emoţii cu privire la cum va fi perceput şi primit filmul în România. La Berlin a fost distins cu Premiul Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă şi a avut cronici laudative, dar oricâtă apreciere ai înafară e la fel de important să treci cu bine testul publicului şi a criticilor şi la tine acasă. 

Pentru mine a fost un film surprinzător din toate punctele de vedere. Adică citisem înainte o scurtă descriere şi îmi imaginasem filmul total altfel decât este. Cele două subiecte abordate, dintre care unul aproape tabu în societatea românească, au fost povestite şi redate într-un mod absolut natural. Nimic nu a fost forţat, nici replicile, nici jocul actorilor, iar imaginea şi sunetul nu mi-au creat vreo stare apăsătoare sau incomodă. Pe lângă cele două mari subiecte care vor stârni, cu siguranţă, multe polemici, au fost foarte bine punctate prin replici şi gesturi, conflictul între generaţii precum şi prejudecăţile pe care le au fiecare.

Cred că membrii echipei care au participat la proiecţia de gală de la Cinematograful Florin Piersic, regizorul Adrian Sitaru şi actorii Robi Urs şi Lucian Vizitiu, au fost oarecum surprinşi şi uşuraţi vis-a-vis de reacţia pe care a avut-o publicul. Chiar dacă nu se doreşte a fi o comedie, filmul a stârnit şi hohote de râs dar a şi surprins un anumit public cu uşurinţa aparentă cu care au fost abordate cele 2 subiecte: avortul şi incestul.

Au fost spectatori în public, în această seară, care au spus că pentru ei filmul nu are nicio învăţătură. Lecţiile pentru mine sunt: toleranţa, iertarea şi înţelegerea semenilor.

Cum am spus şi anterior, e un film despre care se va scrie mult şi pro şi contra dar vă sfătuiesc să nu vă pripiţi cu concluziile până nu vedeţi filmul.

Scenariul a fost scris de Alina Grigore și Adrian Sitaru, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci. Regizorul Adrian Sitaru se află la cel de-al patrulea lungmetraj.

Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight - Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

Ilegitim este o producție Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu