marți, 17 mai 2016

Tudor Giurgiu: "Veţi fi martorii unui TIFF foarte amplu"

Cel mai mare festival internaţional de film din ţara noastră are loc an de an, din 2002 începând, în oraşul nostru. Zilele trecute am citit un articol în care unul din iniţiatorii Festivalului International de Film Transilvania, căci despre el este vorba, a spus că primul oraş luat în calcul pentru desfăşurarea festivalului a fost Timişoara. M-am încruntat la citirea acestei declaraţii şi mă bucur că hotărârea finală a fost în favoarea Clujului, oraşul natal al preşedintelui festivalului, Tudor Giurgiu.

La prima ediţie, îmi aduc aminte cum vorbeam cu colegii de la job despre festival, că vom avea parte de ceva animaţie interesantă în oraş, nu ştiam exact "cu ce se mănâncă", dar atunci niciunul dintre noi nu ne gândeam că acea agitaţie de care vorbeam se va transforma în ceea ce este acum Festivalul.

"TIFF-ul e un festival inovator, e un festival care inspiră. E un festival care irită uneori, un festival care provoacă, dar e un festival care nu lasă pe nimeni indiferent şi un festival care contează, unde adevăratele valori ale cinematografului îşi găsesc platforma ideală de prezentare." Mihai Chirilov.

Pentru ediţia cu numărul 15 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania organizatorii au pregătit pe lângă cele 248 de filme din program, o serie de alte evenimente conexe cinematografiei. "Nu neapăra pentru că este ediţia a 15-a, dar probabil veţi vedea cea mai amplă ediţie a Festivalului de până acum. E probabil TIFF-ul cel mai substanţial la nivel de număr de manifesrări. Ne-am propus să facem mai mult în zona muzicii. Sunt multe locaţii noi care au intrat în arealul TIFF." sublinia Tudor Giurgiu în timpul conferinţei de presă. Dintre acestea amintesc doar Palatul Urania, Castelul din Gilău, Someş Open Air (în cartierul Grigorescu) sau Cinema Dacia.

Pe lângă secţiunile din festival deja consacrate (Competiţie, Supernova, Zilele Filmului Românesc, Umbre, Fără limită, Ziua Maghiară etc) vom avea parte de altele noi (#Animal, Cinema, Mon Amour, Midnight Delirium).

In ceea ce priveşte filmele "sunt filme pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele şi pentru primul an, poate după mult timp, sunt foarte multe premiere mondiale" a menţionat Tudor Giurgiu.

Datorită numărului mare de filme din festival, Mihai Chirilov, directorul artistic a ales să prezinte, în timpul conferinţei de presă, doar filmele ce nu trebuie ratate la această ediţie.

Primul ar fi o proiecţie specială a filmului Taxi Driver (1976), un film restaurat la calitate 4K.
Următoarea recomandare se îndreaptă spre proiecţiile din secţiunea Cinema, Mon Amour, documentare cu cinema, despre cinema. "E felul, nostru de a omagia cinema-ul prin cinema" a menţionat acesta.

Retrospectiva dedicată cineastului japonez Sion Sono este de neratat chiar şi numai din perspectiva faptului că acest regizor refuză constant invitaţiile în festivaluri şi e foarte greu să faci o retrospectiva cu el la un festival.

În cadrul secţiunii Focus sunt omagiate trei ţări: Lituania, Croaţia şi Liban şi merită văzute filmele tocmai pentru că surprind specificul fiecărei tări în parte.

Secţiunea tematică #Animal prezintă filme de ficţiune şi documentare care surprind "felul în care comportamentul uman se oglindeşte sau nu în comportamentul animal". (Mihai Chirilov)

Proiecţia maraton de anul acesta este un serial israelian, The Accursed. "Dacă vreţi să vă simţiţi smart mergeţi la acest film. Mi se pare că prinde în el absolut tot ce înseamnă cinema-ul, un film la graniţa dintre cinema şi televiziune, un film la marginea dintre ficţiune şi documentar." (Mihai Chirilov)

Voi reveni cu alte informaţii despre ediţia din acest an a Festivalului!!!


Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Prezentat de: Staropramen 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu