joi, 2 iunie 2016

UNTOLD vrea să ridice cota Clujului pentru CEL MAI PRIETENOS ORAȘ DIN EUROPA

Adoptă un Untold-ist este o nouă campanie iniţiată de Mihai Huțanu, un tânăr de 34 de ani, care și-a transformat ideea de a primi pe cineva în casă pe perioada festivalului UNTOLD într-un viral pe facebook. Ideea a pornit de la nevoia locurilor de cazare pentru perioada celui mai bun festival din Europa, UNTOLD.

Cluj-Napoca a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind cel mai prietenos oraș din Europa cu turiștii în 2015. Peste 90% dintre clujeni consideră că turiștii străini sunt bineveniți în oraș și sunt foarte integrați în comunitate. Pornind de la această idee, a venit momentul să demonstrăm ospitalitatea clujeană și prin fapte. Adoptă un Untold-ist își propune să strângă peste 8.000 de locuri de cazare în casele clujenilor prin binecunoscuta platformă de couchsurfing. Între capitalele europene, Amsterdamul este pe primul loc la rata de couchsurfing pe cap de locuitor, 3,3% dintre cetățeni își pun la dispoziție GRATUIT canapeaua sau dormitorul pentru cei care vor să viziteze orașul. Cluj-Napoca are în acest moment un procent de doar 1,2%, iar la finalul acestei campanii ne dorim ca orașul din inima Transilvaniei să aibă cel mai ridicat procent din Europa.
Clujenii care vor să-și pună la dispoziție locuințele pe perioada festivalului UNTOLD sunt invitați pe pagina de facebook http://bit.ly/Adopta_un_Untoldist, unde pot găsi toate informațiile despre cum pot să-și creeze și să folosească profilele de couchsurfing pentru a adopta un untold-ist în funcție de lucrurile pe care le au în comun. Atât clujenii, cât și cei care vor să fie cazați, sunt invitați să posteze pe pagina evenimentului poze sau filmulețe prin care se pot cunoaște mai bine.

UNTOLD, BEST MAJOR FESTIVAL 2015 ȘI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR. UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

Abonamente, bilete și opțiuni de cazare pentru festival sunt disponibile pe www.untold.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu