Campania PAY WITH BLOOD
marca UNTOLD a primit premiul Silver
Lion, la secțiunea PR, la cea
mai prestigioasă competiție din industria creativității din Europa, Cannes Lions. Festivalul Internațional
al Creativității “Cannes Lions” este considerat unul dintre cele mai importante
evenimente de profil iar în acest an campania de donare de sânge, PAY WITH
BLOOD a fost nominalizată la două categorii: PR și Media. Evenimentul din
Franța se desfășoară în perioada 18-24 iunie și adună peste 10.000 de
participanți din 90 de țări. Câștigarea unui trofeul Lion este considerată de
specialiști ca fiind una din cele mai importante realizări în domeniul
creativității și poziționarea la cel mai înalt nivel în industrie.
Adrian Chereji, Director Marketing și Comunicare
UNTOLD “Acest premiu demonstrează încă o dată puterea
acestei campanii și impactul extraordinar pe care l-a avut pe plan internațional
dar și național. “Pay With Blood” a fost o campanie la care s-a muncit foarte
mult și ne bucurăm că rezultatele nu au întârziat să apară chiar și din partea
celui mai important festival din industria creativității europene. ”
Campania PAY WITH
BLOOD a fost organizată în parteneriat
cu cea mai premiată agenție de publicitate din România, McCann Erickson.
Cătălin Dobre, Executive
Creative Director McCann Erickson România "Mulți
străini au profitat de pe urma legendei lui Dracula. Era timpul ca și românii
să folosească acest lucru pentru o cauză nobilă. "Pay with blood" e o
campanie care atrage atenția asupra unei probleme naționale: lipsa donatorilor
de sânge. În același timp, poziționează UNTOLD încă de la prima ediție ca un
festival matur, plin de creativitate, bine ancorat în cultura și în realitatea
românească."
Campania de donare de sânge va fi reluată și în acest an. Scopul proiectului este acela de a încuraja
donarea de sânge dar și să tragem un semnal de alarmă cu privire la numărul mic
de donatori de sânge în România. Dacă anul trecut campania a fost realizată
doar în două orașe, Cluj și București, anul acesta proiectul va fi extins și în
alte centre universitare. Și în acest an campania va fi dezvoltată alături de
McCann Erickson precum și cu sprijinul platformei on line Și Eu Donez.
UNTOLD, BEST MAJOR
FESTIVAL 2015 ȘI
BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA
UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar
pe scenă vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care:
DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN
GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set,
Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones,
Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the
People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ,
Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y'akoto.
UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în
cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen,
Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant
național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising
Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului
2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu