sâmbătă, 29 octombrie 2016

Comedy Cluj 2016 se apropie de final


După 9 zile de festival cu un program plin de filme, avanpremiere şi premiere, piese de teatru şi stand up comedy, Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj se apropie de final. Astăzi de la ora 19.00 la Cinema Florin Piersic va avea loc Gala de închidere în cadrul căreia vor fi decernate trofeele ediţiei, după care va fi proiectat filmul Afacerea Est în regia lui Igor Cobileanski.

Vor fi acordate premii pentru filmele de lungmetraj şi scurtmetraj din competiţie: pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai bună regie, cea mai bună interpretare şi premiul publicului. La fel ca la fiecare ediţie va fi acordat Premiul de excelenţă al ediţiei actorului Răzvan Vasilescu.

Într-un interviu Răzvan Vasilescu spunea: „Mi‑ar fi plăcut să fac mai multă comedie - nu există nimic mai greu pentru un actor decât comedia - dar nu mi-a fost dat. Dumnezeu ştie de ce, pentru că, dacă te uiţi la mutra mea, ai zice că e numai bună pentru comedie”

Amfitrionii serii vor fi actorii Vlad Logigan şi Olimpia Melinte.

Răzvan Vasilescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu