marți, 7 iunie 2016

Delahoya 20 de ani - o nouă locaţie

Cel mai vechi festival de muzică electronică din Romînia, ajuns la cea de-a 20-a ediţie, începe vineri, 10 iunie, în forţă în noua locaţie: Sala Polivalentă.

Festivalul începe în forţă astfel că, în prima seară se va desfăşura cea mai mare competiţie dedicată descoperirii şi creşterii tinerelor talente din muzica electronică în cadrul, Mix off Event cu finaliştii burn Residency.

Marius Ene, Mihai Sterian, Alex Preda, Andrei Hinodache și Mihai Lucian se vor întrece într-un Mix Off Event începând cu ora 21:30. Ei vor avea la dispoziţie câte 30 de minute să mixeze live în faţa publicului şi juriului local, care va hotărâ care dintre ei va reprezenta România în Bootcamp-ul din Ibiza, sub îndrumarea celebrilor Carl Cox, John Digweed, Uner, Philipp Straub şi Dubfire. Câştigătorul Mix-Off-ului de la Cluj va avea apoi şansa să câștige o rezidenţă de o vară în unul dintre cele mai prestigioase cluburi de pe insulă şi suma de 100.000 euro investită în dezvoltarea carierei sale ca DJ!

Voi reveni cu detalii legate de program, accesul la party-uri şi sistemul de plata cu jetoane.


duminică, 5 iunie 2016

Ultima zi de TIFF - ediţia 15

Au trecut repede cele 9 zile de Festival de până acum!
Ultima zi, e o ocazie bună pentru cei care nu au avut timp de filme să îşi ia revanşa, iar pentru cei împătimiţi e o ocazie bună pentru o infuzie consistentă de filme, aşa să le ajungă până anul viitor.

Azi, la Cinema Victoria pot fi văzute două dintre filmele premiate aseară în cadrul Galei de închidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania:
de la ora 17.30 filmul câştigător al Premiul Publicului - Ușa deschisă, regia Marina Seresesky
de la ora 20.00 filmul câştigător al Trofeului Transilvania - Câini, regia Bogdan Mirică
Foto; Chris Nemeş
La TIFF Lounge de la ora 17.00 o puteţi întâlni pe Mădălina Ghenea care va răspunde întrebărilor publicului într-o discuţie moderată de jurnalistul Mihnea Măruţă.

ESCAPE, Between the Limits, un film interactiv care implică realitatea virtuală 360°, regizat de Millo Simulov, va putea fi vizionat și experimentat în zona TIFF Lounge din Pața Unirii, începând cu ora 10.00 și până la 21.45. Merită încercat!

Filmul din Piaţa Unirii, Belgica, i-a adus regizorului belgian Felix van Groeningen Premiul pentru regie la Sundance 2016. Filmul urmărește succesul și declinul inevitabil al clubului Belgica și a fost inspirat de povestea reală a a doi frați, proprietari ai faimosului bar Charlatan din orașul Ghent. Coloana sonoră excelentă îi aparține trupei Soulwax, care a compus melodii pentru mai multe formații fictive din film, complet diferite ca gen.

Pentru programul complet al filmelor accesaţi: http://tiff.ro/program


Câştigătorii ediţiei a 15-a Festivalului Internaţional de Film Transilvania

Pe covorul roşu întins în faţa Teatrului Naţional Cluj au păşit multe vedete autohtone dar şi membrii echipelor şi actori ai filmelor concurente în diferite secţiuni ale Festivalului Internaţional de Film Transilvania, ediţia a 15-a.

Dintre aceştia voi menţiona doar câteva nume: Sophia Loren, Carmen Galin, Mădălina Ghenea, Ministrul Culturii - Corina Şuteu, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administreţiei Publice- Vasile Dâncu, nume mari din cinematografia autohtonă - Vlad Ivanov, Cristi Puiu, Olimpia Melinte, Manuela Hărăbor, Pavel Bartoș și personalități din media precum Cătălin Ştefănescu, Andi Moisescu, Cabral Ibacka, Amalia Enache şi mulţi alţii.

Au fost acordate următoarele premii:

Trofeul Transilvania (în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen) - Câini, regia Bogdan Mirică

Premiul pentru Cea Mai Bună Regie
(în valoare de 5.000 de euro) - regizorului Avishai Sivan, pentru filmul Tikkun

Premiul Special al Juriului (în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO) - Vrăbii / Sparrows, regia Rúnar Rúnarsson

Premiul pentru Cea Mai Bună Interpretare (1.000 euro) - actorul David D’Ingeo pentru rolul din filmul Un loc la umbră

Mențiunea specială a juriului - actorilor Monika Naydenova și Alexander Benev, pentru interpretarea din filmul Sete/ Thirst

Premiul FIPRESCI - Taurul de Neon / Neon Bull, regia Gabriel Mascaro

Premiul Publicului (oferit de MasterCard) - Ușa deschisă / La Puerta Abierta, regia Marina Seresesky

Premiul pentru Întreaga Carieră fost acordat actriței Sophia Loren şi actriței Orosz Lujza
Premiul de Excelență (oferit de Mercedes-Benz) a fost acordat actriței Carmen Galin

Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei - producătorului Iain Smith

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj (în valoare de 6.000 de euro (servicii de post-producție), oferit de Cinelabs România) - filmul Ultima zi, regia Gabriel Achim

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Scurtmetraj (în valoare de 1.500 de euro, oferit de Jameson) - O noapte în Tokoriki, regia Roxana Stroe

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut (în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank) - Discordia, regia Ion Indolean

Premiul pentru Cel mai Bun Scurtmetraj din secţiunea Umbre (în valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV) - Saint Frankenstein, regia Scooter McCrae

Mențiune specială a juriului de scurtmetraje din Zilele Filmului RomânescMă cheamă Costin, regia Radu Potcoavă

Premiul Let's Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenţi (oferit de UPC) - Azi vin, de Călin Boto, Andrada Băleanu și Agata Olteanu

Mențiuni speciale în secțiunea Umbre-scurtmetraj -  The Pond, regia Jeroen Dumoulein și Sister Hell, regia Fredrik Hana

Transilvania Pitch Stop Development Award (în valoare de 2000 euro (numerar), oferit de TIFF) - Scor alb/Tie, de Marius Olteanu

Transilvania Pitch Stop CoCo Award (oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market) - Viața în Moscova/ Alive in Moscow, de Grigore Becket

Premiul Competiţiei Locale (în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania) -  filmul Investiția perfectă, regizat de Ibolya Simó.

Menţiune Specială în cadrul Competiţiei Locale (în valoare de 300 de euro, oferit de Fabrica de Pensule) - filmul The Light that Memory Lends to Things, în regia Anei Vijdea

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni (oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez) - Mor să-ți spun / Je me tue a le dire, regia Xavier Seron

Premiul The Pitch (în valoare de 5000 euro) - Andra Puşcaş pentru proiectul SOL

Premiul Special – Trofeul Transilvania 15 a fost acordat regizorului Cristi Puiu

Felicitări tuturor câştigătorilor şi participanţilor!

Felicitări echipei Festivalului pentru Festival!


sâmbătă, 4 iunie 2016

Penultima zi la TIFF 2016

Ziua de sâmbătă ne duce cu un pas mai aproape de finalul acestei ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Astăzi e ziua în care vom afla câştigătorii care vor fi anunţaţi în cadrul Galei de închidere ce va avea loc la Teatrul Naţional, de la ora 20.45. Sute de invitaţi romani şi străini vor păşi pe covorul roșu pentru a participa la Gală. Dintre aceştia au fost menţionaţi Sophia Loren, Ministrul Culturii - Corina Şuteu, nume mari din cinematografie - Vlad Ivanov, Cristi Puiu, Carmen Galin, Mimi Brănescu, Dragoş Bucur, Andi Vasluianu, Ioana Flora, Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Rodica Lazăr, Pavel Bartoș, și personalități din media precum Cătălin Ştefănescu, Andi Moisescu, Cabral Ibacka, Amalia Enache şi mulţi alţii.
La Cinema Victoria de la ora 15.00 va fi proiectat filmul Faleze de nisip (1982), regizat de Dan Pița. Carmen Galin a jucat în acest film alături de Victor Rebengiuc, Marin Moraru și Gheorghe Visu. Proiecția specială va avea loc în prezența actriţei. Apoi de la ora 17.00 ea va fi prezentă la TIFF Lounge unde publicul o va putea întâlni în cadrul unei discuţii moderate de jurnalistul Mihnea Măruţă.

Renumitul producător Iain Smith va susține un masterclass cu intrare liberă la TIFF de la ora 16.00, la Napoca 15.
Deține compania Applecross Productions încă din 1987 și a fost producător, co-producător sau producător executiv pentru zeci de filme, de la Hearts of Fire, cu Bob Dylan, și Mary Reilly (r. Stephen Frears), cu Julia Roberts și John Malkovich, la producții cu bugete mari de la Hollywood ca Mad Max: Drumul Furiei (r. George Miller), cu Tom Hardy și Charlize Theron, Wanted (r. Timur Bekmambetov), cu Angelina Jolie, Fântâna (r. Darren Aronofsky), în care protogoniști sunt Hugh Jackman și Rachel Weisz, Copiii tatălui (r. Alfonso Cuaron), Alexander (r. Oliver Stone), Cold Mountain (r. Anthony Minghella), pentru care Jude Law, Nicole Kidman și Renée Zellweger au filmat în România, la începutul anilor 2000, Planeta Maimuțelor (r. Tim Burton), Șapte ani în Tibet (r. Jean-Jacques Annaud), cu Brad Pitt pe afiș, Al cincilea element (r. Luc Besson), cu Bruce Willis, Milla Jovovich și Gary Oldman, sau Misiunea (r. Roland Joffe), în care Robert de Niro și Jeremy Irons au roluri principale.

ESCAPE, Between the Limits, un film interactiv care implică realitatea virtuală 360°, regizat de Millo Simulov, va putea fi vizionat și experimentat sâmbătă și duminică, 4 și 5 iunie, în zona TIFF Lounge din Pața Unirii, începând cu ora 10.00 și până la 21.45.

În rest vă sugerez să profitaţi la maxim de ultimele 2 zile de festival!

Programul complet al zilei îl puteţi găsi aici.


Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.



Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene.

joi, 2 iunie 2016

Sophia Loren, Loredana, ZFR la TIFF 2016 - vineri, 3 iunie

Nu-mi vine să cred că au trecut deja 7 zile de Festival, 7 zile pline în care am avut tot ce mi-a poftit sufletul: filme extraordinare, unele în premieră mondială sau naţională, o parte dintre ele recunoscute la festivaluri internaţionale. Am avut şi concerte, proiecţii speciale în prezenţa membrilor echipei sau actori. Dar mai sunt 3 zile în care organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania mai au multe surprize pregătit pentru noi.
Azi e ziua în care avem şansa să o vedem pe martea actriţă Sophia Loren. De la 18.30, la Casa de Cultură a Studenților, actrița va lua parte la o proiecție specială în onoarea ei, a filmului Matrimonio all’italiana / Căsătorie în stil Italian (r. Vittorio de Sica, 1964).

Continuă Zilele Filmului Românesc cu invitaţi speciali, dezbateri şi sold-out-uri.

Filmul Câini va avea a doua proiecţie la Cinema Florin Piersic de la ora 19.00. Înaintea proiecţiei, actorii din cadrul programului 10 pentru Film vor fi prezentaţi publicului.

La 10 ani de la lansare, o parte din echipa filmului Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu) se va reuni la Cinema Victoria de la 17.00.
La Muzeul de Artă, în aer liber, Cinema, mon amour (r. Alexandru Belc) va rula de la 21.45.

La TIFF Lounge regizorul Cristi Puiu va răspunde întrebărilor despre filmul Sieranevada, într-o discuţie moderată de jurnalistul Mihnea Măruţă, de la ora 17.00.

Dacă ieri nu aţi reusit să vedeţi filmul Ilegitim al regizorului Adrian Sitaru vi-l recomand cu căldură. Filmul va rula la Cinema Mărăşti de la ora 20.30 şi se află în competiţia Zilelor Filmului Românesc.
În cadrul TIFF Fashion va avea loc proiecţia filmului Never Ending Story - Loredana la Sala Palatului la cinematograful Mărăşti de la ora 15.00. “Sunt încântată că publicul de la TIFF va putea viziona Never Ending Story! Este un documentar despre arta de a aduce în faţa publicului un spectacol muzical în România! Despre efortul unei echipe de muzicieni, dansatori, tehnicieni, ingineri de sunet, promoteri, producători, de a merge din oraş în oraş şi a fi în formă în fiecare seară în faţa spectatorilor, după drumuri lungi şi obositoare, într-o Românie în care multe din sălile de spectacol au rămas că acum 30 de ani. Despre bucuria de a cânta şi a te dărui în fiecare seară, necondiţionat!”, spune Loredana despre filmul pe care spectatorii de la TIFF îl vor putea vedea.

Filmul va fi urmat de un dialog între public, stilistul Loredanei, Radu Mada, şi regizorul filmului, Remus Achim, şi va fi însoţit de o expoziţie cu câteva dintre cele mai spectaculoase costume ale artistei.

Programul complet al zilei îl puteţi găsi aici.


Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene.