marți, 20 septembrie 2016

Documentare cu tematici variate vor fi prezentate la Festivalul Astra Film


Pentru al 23-lea an consecutiv, Sibiul devine centrul cinematografiei documentare internaţionale. Vreme de 7 zile, în perioada 17-23 octombrie se va desfăşura Festivalul Astra Film, loc de întâlnire a celor mai bune filme documentare produse în România şi în lume, în ultimii ani. Din aproape 30 de ţări, precum Statele Unite ale Americii, Uruguay, Chile, Iran, Belgia, Estonia, Serbia, Italia, România, Polonia etc, vin cele 100 de filme selectate, dintr-un număr record de 2.000 înscrise în acest an. Dintre acestea, 40 sunt incluse în cele 4 secțiuni competiționale ale festivalului: OutStanDox, România, Central & Eastern Europe și Student.

Documentarele prezentate sunt grupate în mai multe secţiuni tematice, în funcţie de subiectul abordat. Sunt secţiuni dedicate problemelor societăţii moderne dependente de internet, secţiuni dedicate vieţii islamice, comunismului, minorităţilor etnice sau realităţii virtuale: Inside Radical Islam, No Place Like Dis-Place, Citizens of the Online World, Communist Faiths, Aromanians, Self-Family-Society, Doc-vlog, Circumscribed Spaces, Stories from Urbania, Encounters, Refurbished Past și Reality Under Cover

Făcând referire la varietatea tematicilor exploatate, dl. DUMITRU BUDRALA, director fondator AFF a menţionat următoarele: "Selecția de filme a ediției din acest an se remarcă atât prin diversitatea subiectelor, festivalul are numeroase programe tematice, cât și prin înglobarea noilor formate de documentare imersive și new media. De 23 de ani, AFF este ca un pașaport cu care spectatorii pot traversa granițe și explora alte lumi”.

Pe lângă acestea, în cadrul unui program special dedicat unor profesionişti de marcă ai cinemaului de non-ficţiune intitulat Great Master’s Latest, vor fi proiectate 4 documentare premiate la festivaluri de gen internaţionale: The Pearl Button în regia lui Patricio Guzmán, premiat la Festivalul de Film de la Berlin, Fire At Sea (Marele Premiu la Festivalul de Film de la Berlin în 2016) în regia lui Gianfranco Rosi - primul documentarist distins vreodată cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Veneția, Lo and Behold, Reveries of the Connected World în regia lui Werner Herzog, o voce puternică și distinctă în cinematografia mondială și The Thoughts That Once We Had în regia lui Thom Andersen.

Trei dintre cele mai reprezentative documentare realizate de faimosul cineast documentarist Frederick Wiseman se vor constitui într-un program - portret al regizorului, care va fi astfel omagiat la aceasză ediţie a Festivalului.

În speranţa că aceste informaţii v-au stârnit interesul pentru cel mai prestigios Festival de film documentar din sud-estul Europei, Astra Film, vă invit să urmăriţi şi următoarele postări şi vă provoc să ne vedem la Sibiu!!



FESTIVALUL ASTRA FILM din Sibiu este organizat de ASTRA FILM – Centrul de Film Documentar şi Educaţie Vizuală, Departament al CN Muzeal ASTRA din Sibiu, şi de Fundaţia ASTRA FILM. Director şi fondator este Dumitru Budrala, cineast şi doctor în antropologie vizuală. În prezent, FESTIVALUL ASTRA FILM este un punct de referinţă pentru profesioniştii din industria cinematografică, pentru academicieni şi cinefili.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu