Unii l-au catalogat drept un triller psihologic dar eu, mai degrabă l-am văzut ca o dramă cu fine note de umor, un amalgam de emoţii, un rol feminin puternic, un joc exemplar al Isabellei Huppert! Cu alte cuvinte, Elle în regia lui Paul Verhoeven este un film ce nu trebuie ratat!
Cinefilii din Cluj-Napoca şi Bucureşti mai au şansa de a viziona producţia franceză în cadrul Cimenatecii TIFF beneficiind de câteva proiecţii exclusive, având în vedere că filmul nu va fi distribuit în circuitul sălilor româneşti.
Despre acţiune vă spun doar că filmul urmăreşte jocul de-a şoarecele şi pisica în care este prinsă Michele, o prosperă femeie de afaceri, în încercarea ei de a-l descoperi pe cel care a agresat-o în propria casă.
Şi dacă încă nu v-am convins vă mai spun că la premiera mondială care a avul loc la Cannes, filmul a fost ovaţionat de public, în picioare vreme de şapte minute!
Program:
Cinema Victoria, Cluj-Napoca
Joi, 2 martie, 20:00
Duminică, 5 martie, 17:30
Cinema Elvire Popesco, București
Duminică, 5 martie, 17:30
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu