duminică, 19 februarie 2017

Vremuri bune pentru cinematografia românească

2017 a început cu dreptul pentru cinematografia românească. În ianuarie am avut la Cluj avanpremiera filmului Fixeur de Adrian Sitaru. Tudor Aaron Istodor, actorul din rolul principal, a fost selectat în programul European Shooting Stars alături de alţi 9 actori din Europa. La încheierea Programului, Tudor Aaron Istodor a fost premiat pentru pentru versatilitate şi naturaleţe, fiind considerat un actor cu instincte pure.


 Săptămâna aceasta, în 24 februarie, va avea loc premiera în România a unui alt film, spaniol de această dată, dar în care joacă şi actori români: La Madre / De ce, mamă? în regia lui Alberto Morais.
Cinefilii clujeni beneficieză de o Proiecţie de Gală, în seara zilei de 22 februarie, la Cinema Victoria, în prezenţa actorului Ovidiu Crişan. Acesta a interpretat rolul lui Bogdan în film, rol pentru care a fost nominalizat la Premiile Goya 2017 la categoria Cel mai bun actor în rol secundar.


O altă premieră notabilă este cea a filmului lui Călin Peter Netzer, Ana, Mon amour care va avea loc în data de 3 martie.
Subiectul, la prima vedere, pare unul lejer: un băiat iubeşte o fată. Conform regizorului, filmul nu explorează erodarea relației lui Toma cu Ana, ci mai degrabă imposibilitatea de a construi în mod corespunzător o relație. "Ana, mon amour" este o poveste despre încercarea unui om de a afla cum ceea ce nu a văzut, ceea ce nu a spus, chiar și ceea ce nu a gândit i-au format viața.
Rolurile principale sunt interpretate de Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu. Alături de aceştia îi revedem pe marele ecran pe actorii Vlad Ivanov, Adrian Titieni, Vasile Muraru, Tania Popa, Carmen Tănase, Igor Caras Romanov.
Filmul a avut premiera mondială la Festivalului Internaţional de Film de la Berlin unde s-a aflat în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii şi a câştigat Ursul de Argint pentru Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu