marți, 17 octombrie 2017

Despre full dome din ziua 2 şi Fake News de miercuri

Ziua de marţi, a doua din cadrul Astra Film Festival, mi-am rezervat-o unei secţiuni care are menirea de a familiariza publicul cu noi forme ale cinematografiei, care pătrund din ce în ce mai mult şi în lumea filmului documentar: full dome, VR şi video 360.

Vă recomand tuturor să nu rataţi şansa de a viziona cel puţin o producţie proiectată în dome-ul instalat în Piaţa Mare a oraşului. Garantez o atmosferă feerică!
Pentru mine, de câte ori am păşit în dome, lumea reală a rămas undeva departe, în ciuda faptului că experienţele cinematografice inedite le-am trăit în locul cel mai aglomerat al Sibiului. De câte ori începea un video nou se producea o rumoare sub cupolă. Erau copii care se minunau de imaginile proiectate deasupra lor. Din când în când de auzea câte o voce care exclama "uite un avion!", "vezi? e un peşte!", "acolo sunt magazine!".
Proiecţiile la care am participat au fost dintre cele mai diverse. Am văzut filme care sunt rezultatul unor colaborări interdisciplinare: muzică, pictură, arta fotografică, animatori digitali, dans, şi documentare cu rol didactic/educativ, care încearcă să răspundă la câteva întrebări actuale: poate un super-vulcan sa erupă in timpul nostru?  sau ce înseamnă să trăim în lumea interconectată de astăzi?

Miercuri am să revin cu picioarele pe pământ, cum se spune, pentru a participa la discuţia panel despre Fake News. Evenimentul propune vizionarea a 2 documentare Breaking Fake News, războiul de după războiul rece, de Marian Voicu şi Nothing But Lies - Fighting Fake News de Tim White. Acestea vor fi urmate de o discuţie la care vor participa Marian Voicu, jurnalist și regizor în calitate de moderator, Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România și Yevhen Fedchenko, director al Școlii de Jurnalism Mohyla (UKMA), co-fondator și redactor-șef la stopfake.org, care vor aborda cele mai bune soluții împotriva atacurilor fake news.

Până să intru în lumea reală vă las cu câteva poze de la "iglu" cum îi mai spun unii. 





Astra Film Festival 2017 (16 şi 22 octombrie 2017) este organizat de Astra Film - CNM Astra și Fundația Astra FilmAFF.

miercuri, 11 octombrie 2017

Juriul AFF 2017


Ediţia cu numărul 24 a Festivalului Astra Film se apropie cu paşi repezi iar emoţiile regizorilor a căror documentare au fost selectate în competiţie cresc. Cele 47 de producţii concurează în cadrul a 5 secţiuni tematice: Internaţional, Europa Centrală şi de Est, România, Scurtmetraj şi DocSchool şi se vor afla sub lupa a 13 specialişti din domeniu, care formează juriul din acest an.

Critici, jurnalişti, curatori de film, directori de festival, tehnicieni, profesori, editori de cărţi, producători, cei 13 membrii ai juriului din acest an sunt: Peter Biella, Vassilis Economou, Leonard Kamerling, Artchil Khetagouri, Réka Lemhényi, Ionuţ Mareş, Bill Nichols, Kumjana Novakova, Christophe Postic, Alina Predescu, Ada Solomon, Michael Stewart şi Corina Șuteu.

Peter Biella şi Leonard Kamerling se întorc la Astra Film Festival, de această dată în calitate de membrii al juriului. La ultima ediţie a Festivalului, documentarul etnografic regizat de aceştia, Changa Revisited, despre o familie Maasai filmată la interval de 30 de ani, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun documentar internațional.

Astra Film Festival din Sibiu este organizat de Astra Film – Centrul de Film Documentar şi Educaţie Vizuală, Departament al CN Muzeal ASTRA din Sibiu, şi de Fundaţia Astra Film. Director şi fondator este Dumitru Budrala, cineast şi doctor în antropologie vizuală. În prezent, AFF este un punct de referinţă pentru profesioniştii din industria cinematografică, pentru academicieni şi cinefili. 

În acest an, AFF are loc între 16 şi 22 octombrie 2017.

miercuri, 27 septembrie 2017

Ocolul pământului în 7 zile - 100 documentare de excepţie la Astra Film Festival 2017


Pasionaţii de film documentar sunt provocaţi la o nouă călătorie virtuală de-a lungul şi de-a latul pământului prin intermediul celor 100 de documentare selecţionate în programul din acest an al Astra Film Festival. 
Astfel, cei prezenţi la Sibiu în intervalul 16-22 octombrie 2017 vor putea să vizioneze producţii din 30 de ţări care surprind realităţi din 50 de ţări. Cele 100 de documentare produse recent în România şi în lume sunt grupate în mai multe arii tematice: Călătorii identitare, Contra curentului, România pe scurt, Focus Norvegia, În țara altuia, Europa din profil, Peisaje urbane şi Vestigii ale marilor iluzii.

În ceea ce priveşte secţiunile competiţionale, începând cu această ediţie a fost introdusă o noua secţiune dedicată documentarului de scurtmetraj. 13 profesionişti vor juriza documentarele selecţionate în cadrul celor 5 secţiuni: Internațional, România, Europa Centrală și de Est, Student și Scurt-metraje.

După succesul de anul trecut al programului Viitorul e azi, acesta revine cu o mai mare varietate, în beneficiul publicului care va putea experimenta noile tehnologii prezente din ce în ce mai mult în cinema: Full Domme şi VR.

Astra Film Junior vine şi în acest an cu o serie de proiecţii, ateliere, concursuri dedicate elevilor, în cadrul celui mai longeviv program de educaţie cinematografică continuă din România.

Sub umbrela Vocile documentarului se reunesc câteva producţii recente ale unor documentarişti consacraţi.

În cadrul programului Doc Talks profesorul Bill Nichols, unul dintre fondatorii și cei mai importanți teoreticieni ai studiului de cinema documentar, profesor emerit în departamentul de cinema al Universității de Stat din San Francisco (San Francisco State University) și președinte al consiliului consultativ al Institutului de Film Documentar (Documentary Film Institute), va analiza în fața publicului festivalier filmul Grizzly Man al celebrului regizor Werner Herzog.

Post Truth Tools este un program care va aduce prin intermediul a 3 filme, o discuție Panel și un masterclass, ultimele noutăți și aspecte necunoscute ale unor teme arzătoare în era Post-Truth (Post-Adevăr): problema știrilor false și veridicitatea documentarelor.


“Astra Film Festival este un eveniment care a consacrat cinema-ul documentar în România de mai mult de două decenii. Filmele din acest festival au dovedit că au forța unică de a pătrunde în mod direct, forjând substraturile existenței umane contemporane puțin explorate. În ediția din acest an evenimente inedite vor pune în reflector chiar și aspecte necunoscute ale cinemaului documentar. Bazându-ne pe succesul cu care au fost primite filmele de ficțiune care au amprenta abordării documentariste/realiste, anul acesta am pariat pe un film de ficțiune surpriză care va avea premiera mondială și lansarea oficială la AFF, Sibiu.”spune Dumitru Budrala, directorul festivalului.

Ne vedem la Sibiu! :)

miercuri, 14 iunie 2017

Video mapping şi concerte de orgă la FITS 2017



Am “aterizat” la Sibiu, la ediţia 24 a Festivalului Internaţional de Teatru cu o zi mai târziu faţă de ce ne programasem initial. Şi chiar dacă am ajuns seara, dupa câteva sute de km parcurşi în această zi, am mai avut energia de a ne îndrepta paşii spre Piaţa Mare pentru a asista la un spectacol impresionant de video mapping proiectat pe clădirea Bisericii Sfânta Treime. Am părăsit Piaţa Mare după ce am vizionat o parte din  spectacolul de animaţie “Magnetic”,  cu promisiunea că vom reveni seara următoare pentru a trăi la intensitate maximă întregul spectacol. Merită! (Spectacolul de muzică şi lumină mai poate fi văzut, săptămâna aceasta, în serile de miercuri şi joi de la ora 22.00).

Am ajuns apoi  în Piaţa Huet la Catedrala Evanghelică pentru a participa “Muzica sferelor”, un concert - unic în această ediţie a Festivalului - de orgă şi vioară susţinut de Iuliana Cotîrlea (vioară) şi Brita Falch Leutert (orgă).  Decorul gotic al Catedralei împreună cu cele câteva lumânări aprinse au format cadrul perfect  pentru o audiţie de excepţie a lucrărilor compozitorului lituanian Arvo Part. Acest concert m-a determinat ca după ce am ajuns la cazare să cumpăr bilete pentru toate concertele de orgă ce vor fi susţinute în Bisericile evanghelice în timpul Festivalului. (16 iunie, ora 18.00 Biserica Evanghelica din Cisnădioara, 17 iunie, ora 18.00 Biserica din Slimnic, 18 iunie, ora 18.00 Biserica din Roşia).




joi, 1 iunie 2017

Recomandări pentru prima zi de TIFF.16


Mâine, 2 iunie, va debuta ediţia cu numărul 16 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. În afara de Gala de deschidere, care reprezintă momentul culminant al primei zile, vom avea proiecţii de filme care merită menţionate. În acest sens o să fac o câteva recomandări.

Primele 2 proiecţii din acastă ediţie sunt din cadrul a 2 secţiuni importante ale TIFF-ului: 3x3 şi EducaTIFF.
Cel 2 proiecţii care vor ava loc cu începere de la ora 10.00 sunt:

  • Eterna întoarcre acasă, este unul din cele trei filme din retrospectiva dedicată regizoarei ucrainiene Kira Muratova. Proiecţia va avea loc la Cinema Victoria.
  • Flori galbene pe câmpia verde regia Victor Vu, proiectat la Universitatea Sapientia face parte din programul EducaTIFF.

Din cadrul secţiunii Proiecţii speciale sunt programate 2 filme:
Imaginea de apoi, regia Andrzej Wajda (ora 16.00 Casa de Cultură a Studenţilor) şi Tăcerea mării, regia Jean-Pierre Melville (ora 12.30 Cinema Victoria).

În cadrul Galei de deschidere este programat filmul Regele Belgiei/ King of the Belgians regizat de Peter Brosens și Jessica Woodworth.

Pe lângă film "Personajele pitoreşti din film vor fi pe scena TIFF, iar una dintre surprizele serii va fi concertul "Sirenelor de la Marea Neagră", formaţia feminină fictivă din film, în frunte cu Nina Nikolina, vedetă a muzicii populare în Bulgaria. Grupul din film este format din cântăreţe selectate din coruri faimoase din ţara vecină: The Mistery of the Bulgarian Voices, câştigător al unui Grammy în 1990, Ansamblul Filip Kutev şi Slavey Quartet. 
Invitaţi speciali la gala de deschidere vor fi şi regizoarea şi scenarista americană Jessica Woodworth, protagonistul filmului - "regele" Peter Van den Begin, actorii Titus de Voogdt şi Lucie Debay, alături de Eka Bichinashvili, autoarea costumelor, şi scenografa Sabina Christova. "King of the Belgians este o încântătoare farsă despre contradicţiile monarhiei, ale Belgiei şi ale Balcanilor", scrie Variety. Filmul a avut premiera sold-out la Festivalul de la Veneţia şi a călătorit ulterior la Busan, Valladolid, Sao Paolo, Hamburg sau Salonic." anunţă organizatorii.

Programul complet al proiecţiilor îl găsiţi aici.

Tot mâine la Galeriile Minerva, str. Napoca. Nr. 16, se va deschide prina expoziţie din Festival: Migrant Crisis, organizată de Asociația Fotopia în colaborare cu Agenția Thomson Reuters. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 2-11 iunie 2017 între orele 10.00-18.00 iar intrarea este liberă. Pentru prima dată în România va putea fi văzută seria de fotografii “Migrant Crisis” – câștigătoarea premiului Pulitzer la categoria Breaking News Photography, în anul 2016.

Ne vedem la TIFF.16!!